MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valţurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râşniţei sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmiţa, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ♢ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

MĂCINÁ vb. v. chinui, consuma, digera, flecări, frământa, îndruga, mistui, pălăvrăgi, sporovăi, submina, trăncăni, zbate, zbuciuma.

MĂCINÁ vb. 1. v. ruina. 2. a (se) mânca, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.)

măciná vb., ind. prez. 1 sg. mácin, 3 sg. şi pl. mácină

A SE MĂCINÁ mă mácin intranz. A se distruge treptat, încetul cu încetul (sub acţiunea unor factori nocivi). /<lat. machinari

A MĂCINÁ mácin tranz. 1) (boabe de cereale) A preface în făină (la moară, râşniţă etc.). 2) (boabe sau materiale) A preface în bucăţi mici sau în pulbere prin procedee mecanice sau prin acţiunea unor agenţi fizici. 3) fig. A prejudicia grav; a ruina; a distruge. ~ sănătatea. 4) fig. (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic şi insistent; a nu slăbi nici pentru un moment; a persecuta; a prigoni; a roade. 5) A face să se macine. /<lat. machinari