MĂSEÁ, măsele, s.f. 1. Fiecare dintre dinţii mari (terminaţi cu o suprafaţă plată) fixaţi în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om şi la unele animale, servind la zdrobirea şi la măcinarea alimentelor; molar¹. ♢ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârşitul adolescenţei. ♢ Expr. (Oltean) cu douăzeci şi patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic şi isteţ, descurcăreţ, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător, a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi beţiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puţin, e insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foate puţin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roşii, cu frunze pătate roşu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părţi de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcţie, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.) – Lat. maxilla „maxilar“.

MĂSEÁ s. 1. (ANAT.) molar. 2. (TEHN.) (reg.) bot, boţ, burete, ceafă, cioc, clenci, creastă, crestuş, gât, nod, umăr, ureche. (~ la leuca carului.) 3. (TEHN.) (reg.) ciocâlteu, ciocârlie, cocoş, cui, popă. (~ la plug.) 4. (TEHN.) colţ, dinte. (~ la grapă.) 5. (TEHN.) (reg.) bonţoc, căţel, coadă, mănuşă, mână. (~ la coasă.) 6. (TEHN.) (reg.) şiştoare. (~ la joagăr.) 7. (TEHN.) pană. (~ la grindeiul de la piuă.) 8. (BOT.) măseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocoşei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.

măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle

MĂS//EÁ ~éle f. 1) Fiecare dintre dinţii mari, cu suprafaţă plată, situaţi în părţile laterale ale maxilarelor; molar. ♢ ~ de minte fiecare din utlimele patru măsele care apar la sfârşitul adolescenţei. A trage (sau a lua) la ~ a consuma băuturi spirtoase în cantităţi mari; a avea slăbiciunea băutului. Nici pe o ~ (sau nici cât a-i pune pe o ~) foarte puţin; o nimica toată. A clănţăni din ~ele a tremura de frig. 2) Obiect sau unealtă asemănătoare cu un dinte de acest fel. 3): ~eaua-ciutei mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori divers colorate şi frunze cu pete roşii-brune. [G.-D. măselei] /<lat. maxilla