POLÍŢIE, poliţii, s.f. 1. Organ de stat însărcinat cu menţinerea ordinii publice şi cu reprimarea infracţiunilor. ♢ Expr. A face poliţie = a menţine ordinea într-un mod sever şi autoritar. ♦ Pază, supraveghere, control (al ordinii, disciplinei). 2. Local în care se află instalată o poliţie (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea poliţiştilor (1) dintr-o poliţie (2); reprezentanţii poliţiei (1). – Din rus. poliţija.

POLITÍE, politii, s.f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraş. – Din ngr. politía.

POLÍŢIE s. secţie. (A dus hoţul la ~.)

POLITÍE s. v. aglomeraţie, alai, aşezare, cetate, comportament, comportare, conduită, fast, fortăreaţă, localitate, oraş, politică, pompă, purtare, stat, ţară.

politíe s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíile

políţie s. f. (sil. -ţi-e), art. políţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. políţiei; pl. políţii, art. políţiile (sil. -ţi-i-)

POLÍŢI//E ~i f. 1) Organ de stat care are sarcina de a menţine ordinea. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a persoanelor care alcătuiesc acest organ. 3) Clădire în care se află acest organ. 4) Organizare a controlului şi a supravegherii ordinii publice. ~ rutieră. /<lat. poliţia, fr. police