PROVOCATÓR, -OÁRE, provocatori, -oare, adj. Care provoacă, întărâtă, aţâţă, incită, atacă; care atrage atenţia asupra sa prin ţinută, extravaganţă, impertinenţă, obrăznicie; sfidător, obraznic. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la producerea unui act reprobabil. ♦ Care constituie cauza a ceva, care determină, care pricinuieşte ceva. [Var.: (pop.) provocătór, -oáre adj.] – Din fr. provocateur.

PROVOCĂTÓR, -OÁRE adj. v. provocator.

PROVOCATÓR s., adj. 1. s., adj. v. instigator. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. v. senzual. 4. adj. v. ostentativ. 5. adj. sfidător. (Un gest ~.) 6. adj. pricinuitor, producător. (Motiv ~ de tulburări.)

provocatór adj. m., pl. provocatóri; f. sg. şi pl. provocatoáre

PROVOCATÓR¹ adv. Într-un mod care constituie o provocare. /<fr. provocateur

PROVOCAT//ÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) Care provoacă; care caută prilej de ceartă; care aţâţă; agresiv; aţâţător. /<fr. provocateur

PROVOCAT//ÓR³ ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. 1) Persoană care provoacă. 2) Persoană care se ocupă de provocări. /<fr. provocateur

PROVOCATÓR, -OÁRE adj. Care provoacă; provocant. ♦ Care îndeamnă la acţiuni nesocotite şi necinstite. // s.m. Cel care provoacă la luptă, la întrecere etc. [Var. provocător, -oáre adj., s.m.f. / cf. fr. provocateur, lat. provocator].

PROVOCĂTÓR, -OÁRE adj., s.m. şi f. v. provocator.