RĂUTÁTE, (2, 3) răutăţi, s.f. 1. Caractreristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. ♢ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, maliţios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (Concr.) Faptă rea. 4. Om rău. [Pr.: -ră-u-] – Rău + suf. -ătate..

Răutate ≠ blândeţe, bunătate

RĂUTÁTE s. 1. (livr.) maliţie, maliţiozitate, (înv. şi reg.) răime, răinţă, (reg.) zăcăşeală, zăcăşie, (înv.) răire, (fig.) fiere, venin. (~ unei persoane; vorbă plină de ~.) 2. asprime, barbarie, brutali-tate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, sălbăticie, violenţă, vitregie, (rar) nemilă, nemilostivire, (pop.) câinie, câinoşenie, (înv. şi reg.) năsilnicie, (înv.) crâncenie, cruzie, cumpli-ciune, cumplire, grozăvie, neomenire, răiciune, sălbătăcime, sălbăticiune, sirepie, varvarie, (fig.) duritate. (~ purtării cuiva.)

RĂUTÁTE s. v. belea, bucluc, cusur, dandana, defect, deficienţă, epilepsie, imperfec-ţiune, insuficienţă, încurcătură, lacună, lipsă, meteahnă, năpastă, ne-ajuns, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, păcat, poci-nog, rău, scădere, slăbiciune, supărare, viciu.

răutáte s. f. (sil. ră-u-), g.-d. art. răutăţii; pl. răutăţi

RĂUT//ÁTE ~ăţi f. 1) Trăsătură de caracter a omului rău; pornirea de a face rău altora. ♢ Cu ~ în mod răuvoitor; cu duşmănie. 2) Acţiune prin care se face cuiva un rău; faptă rea. Vorbe pline de ~. ♢ Capul ~ăţilor persoană care plănuieşte şi face fapte rele. 3) fig. Persoană care produce altora neplăceri; om rău. 4) la pl. Nenorociri, necazuri care se abat asupra cuiva. [G.-D. răutăţii; Sil. ră-u-] /rău + suf. ~tate