SOÁRTĂ, sorţi, s.f. 1. (În concepţiile mistice) Forţă supranaturală despre care se crede că hotărăşte irevocabil, fatal, toate acţiunile şi întâmplările din viaţa oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viaţa (sau o parte a vieţii) unei fiinţe (umane); condiţie de viaţă. ♦ Evoluţie, desfăşurare (a unei acţiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

SOÁRTĂ s. v. placentă.

SOÁRTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (livr.) fatum, (rar) predeterminaţie, (înv. şi pop.) strişte, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orândă, parte, rânduială, scrisă, soroc, (înv. şi reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinaţie, preursire, preursită, trişte, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Aşa i-a fost ~.) 2. situaţie, stare. (Nu ştie nimic de ~ lor.) 3. deznodământ, sfârşit. (~ bătăliei s-a decis.)

soártă s. f., g.-d. art. sórţii; pl. sorţi

SOÁRT//Ă sorţi f. 1) (în concepţii mistice) Forţă supranaturală despre care se crede că determina desfăşurarea evenimentelor; ursită; fatalitate; destin. ~ vitregă. ~ crudă. 2) Concurs de împrejurări inevitabile. ♢ În voia ~ei la întâmplare. 3) Rezultat final al unei acţiuni; deznodământ. [G.-D. sorţii] /<lat. sors,~tis