TUTELÁ, tutelez, vb. I. Tranz. A avea ceva sau pe cineva în grijă; a proteja, a ocroti; a patrona. – Din tutelă.

TUTÉLĂ, tutele, s.f. 1. Acţiunea de a tutela; instituţie legală având drept scop ocrotirea şi administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituţii, organizaţii etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecţie. – Din fr. tutelle, lat. tutela.

TUTÉLĂ s. 1. (JUR.) epitropie, (rar) tutorat, (înv.) isprăvnicie. (Minor aflat sub ~.) 2. v. ajutor.

TUTELÁ vb. v. patrona.

tutelá vb., ind. prez. 1 sg. tuteléz, 3 sg. şi pl. tuteleáză

tutélă s. f., g.-d. art. tutélei; pl. tutéle

A TUTEL//Á ~éz tranz. (persoane, aşezăminte, teritorii) A ţine sub tutelă, limitând în drepturi sau ocrotindu-le; a patrona. /Din tutelă

TUTÉL//Ă ~e f. 1) Autorizaţie acordată cuiva prin lege de a avea grijă de o persoană lipsită de capacitatea de a acţiona independent sau de bunurile acesteia. 2) Instituţie legală care are menirea de a ocroti minorii sau persoanele puse sub interdicţie. 3) fig. Sprijin binevoitor, acordat unei persoane în vederea atingerii unui scop. 4) fig. depr. Dependenţă jenantă; ocrotire supărătoare. [G.-D. tutelei] /<fr. tutelle, lat. tutela