ŞANŢ, şanţuri, s.n. 1. Săpătură lungă şi îngustă făcută pe ambele părţi ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafeţe de pământ etc. ♢ Expr. (Rar) A se duce la şanţ = a se risipi, a se prăpădi. 2. Tranşee. ♦ (În evul mediu) Fortificaţie de forma unui canal adânc şi lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestătură sau scobitură în formă de şanţ (1), la diferite organe sau piese de maşini, în scoarţa unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze

SÂNT, -Ă, sânţi, -te, adj., s.m. şi f. (Pop.) Sfânt. – Lat. sanctus.

ŞANŢ s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, ciudăţenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăţie, năstruşnicie, năzdrăvănie, poznă.

ŞANŢ s. 1. (prin Mold. şi Bucov.) hindichi.(A săpa un ~.) 2. v. tranşee.

SÂNT s., adj. v. sfânt.

SÂNT adj. v. bisericesc, ceresc, divin, dumnezeiesc, religios.

sânt adj. m., s. m., pl. sânţi; f. sg. sântă, g.-d. art. sântei, pl. sânte

şanţ s. n., pl. şánţuri

ŞanŢ ~uri n. 1) Săpătură lungă şi îngustă făcută în pământ (şi folosită la scurgerea apei). 2) înv. Canal adâc şi lat (uneori plin cu apă), care încercuia un castel sau o cetate, servind ca mijloc de apărare. 3) Crestătură în formă de canal (pe scoarţa arborilor, pe piei, piese de maşini etc.). 4) Construcţie în formă de canal folosită pe timp de război ca adăpost sau pentru tragerea cu armele; tranşee. /<germ. Schanze, ung. sánc

sânt, -ă, sânţi, -e, adj., s.m. şi f. (înv. şi pop.) 1. (adj.) sfânt. 2. (s.m. art.) Dumnezeu. 3. (s.m. şi f.) sfânt, mucenic, martir. 4. (la pl.; în forma: simţi) mucenici. 5. (adj.) bisericesc, religios. 6. (adj.) care impune un respect deosebit, veneraţie; intangibil, inviolabil, sacru, sacrosant. 7. (adj.) nevinovat, curat, pur.

şanţ², şanţuri, s.n. (reg.) scrumul rămas în pipă după arderea tutunului.