BLESTÉM, blesteme, s.n. Invocare a urgiei divinităţii împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. [Acc. şi: bléstem] – Din blestema (derivat regresiv).

BLESTÉM s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.

BLESTÉM s. 1. imprecaţie, ocară, (livr.) maledicţie. (Poeziile lui conţin multe ~.) 2. v. excomunicare.

blestém s. n., pl. blestéme

BLESTÉM ~e n. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; imprecaţie. 2) Cuvinte prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva; imprecaţie; maledicţie. 3) Rău fatal, pus pe seama furiei divine, care se pare că planează în permanenţă deasupra cuiva; maledicţie. /v. a blestema