DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conţine săruri (de calciu şi magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulaţie nu conţine nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. duras.

DUR² interj., v. dura¹.

Dur ≠ moale, maleabil

DUR adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

DUR adj. v. major.

DUR adj. v. câinesc, drastic, greu, răstit, ridicat, sever, tare.

DUR adj. 1. v. tare. 2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpânit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.)

dur adj. m., pl. duri; f. sg. dúră, pl. dúre

DUR² interj. reg. (se foloseşte pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogoleşte) ♢ Dur în jos, dur în sus (sau dur încoace, dur încolo) a) se spune despre o mişcare continuă dintr-o parte în alta, despre o agitaţie fără rost; b) se spune despre un schimb de păreri continuu şi contradictoriu. /Onomat.

DUR¹ ~ă (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasă a fi distrus cu uşurinţă; rezistent la actiunea unor forţe din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Climă ~ă. Pedeapsă ~ă. 3) (despre apă) Care conţine săruri peste limita admisă; aspru. 4): Consoană ~ă consoană a cărei articulaţie nu conţine nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizează prin lipsă de indulgenţă; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus

DUR, -Ă adj. 1. Tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ♢ (Fon.) Consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulaţia ei. 2. (Despre ape) Bogat în săruri, cu mare proporţie de săruri. 3. (Fig.) Aspru; crud, neomenos. [< fr. dur, it. duro, lat. durus].