BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) deplasa într-o parte şi într-alta, adesea cu mişcări legănate, şovăitoare; a (se) bălăngăni, a (se) bălăngăi, a bălălăi, a se bănănăi. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. – Et. nec. sau formaţie onomatopeică.

BĂLĂBĂNÍ vb. a (se) clătina, a (se) legăna, (pop.) a (se) bălăngăni, a (se) bănănăi, (reg.) a (se) bălălăi, a (se) bălăngăni, a (se) tingăli. (Se ~ când merge.)

BĂLĂBĂNÍ vb. v. certa, clătina, hâţâi, hâţâna, hodorogi, hurduca, hurducăi, hurui, învrăjbi, scutura, supăra, zdroncăni, zdruncina, zgâlţâi, zgudui.

bălăbăní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bălăbănésc, imperf. 3 sg. bălăbăneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bălăbăneáscă

A SE BĂLĂBĂN//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A merge nesigur, legănându-se şi poticnindu-se; a se clătina. 2) rar A se certa uşor pentru lucruri mărunte; a se ciorovăi; a se ciondăni. /Orig. nec.