GÂNDÍRE gândiri, s.f. 1. Facultate superioară a creierului omenesc, care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noţiuni, judecăţi, teorii etc. ♢ Gândire laterală v. lateral. 2. Factor ideal care constituie reflectarea realităţii obiective; spirit, conştiinţă. 3. Idee, gând (1), cuget; meditaţie, reflecţie. 4. Imaginaţie, fantezie. – V. gândi.

GÂNDÍRE s. 1. v. cugetare. 2. (FILOZ.) conştiinţă, cuget, spirit, suflet, (livr.) for interior, (înv.) cunoştinţă, ştiinţă, (grecism înv.) sinidisis. (Noţiunea de ~.) 3. v. minte. 4. v. judecată. 5. v. chibzuire.

gândíre s. f., g.-d. art. gândírii; pl. gândíri

GÂNDÍR//E ~i f. 1) v. A GÂNDI şi A SE GÂNDI. 2) Facultate superioară a creierului omenesc de a reflecta în mod abstract şi generalizat realitatea obiectivă. 3) Concentrare a activităţii psihicului asupra unui lucru; meditare; gând. 4) Capacitatea de a-şi închipui ceva în mod creator; imaginaţie creatoare; fantezie. /v. a gândi