JUDECÁ, júdec, vb. I. 1. Tranz. A-şi forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurarile, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a preţui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. şi refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător şi a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluţiona un litigiu. ♢ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

JUDECÁ vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a (se) gândi, a socoti, (înv. şi reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, cum-păni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. v. con-sidera. 4. (JUR.) (înv. şi reg.) a se pârî, a se pricinui, (reg.) a se pricini, (înv.) a se prici, a se prigoni. (S-au ~ pentru o succesiune.)

JUDECÁ vb. v. comanda, condamna, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, osândi, pedepsi, porunci, stabili, statornici.

judecá vb., ind. prez. 1 sg. júdec, 3 sg. şi pl. júdecă

A JUDECÁ júdec 1. tranz. 1) (cauze, conflicte, procese, persoane) A supune unei decizii judiciare. 2) (persoane) A caracteriza într-un anumit fel, analizând argumentele, circumstanţele şi eventualele defecte. 3) A examina calitativ şi cantitativ pentru a stabili valoarea; a aprecia; a preţui; a estima; a evalua. ~ lucrurile după aparenţe. 4) A fi de părere; a găsi de cuviinţă; a gândi; a crede; a socoti; a considera. 5) A face să se judece. 2. intranz. A poseda facultatea de a gândi logic; a raţiona. /<lat. judicare

A SE JUDECÁ mă júdec intranz. 1) A fi în proces judiciar (unul cu altul). 2) A face schimb reciproc de vorbe de ocară. /<lat. judicare