LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte preţuirea, stima faţă de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuşi cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ♢ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simţi? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: -lă-u-] – Din lat. laudare.

LÁUDĂ, laude, s.f. Exprimare în cuvinte a preţuirii faţă de cineva sau ceva; cuvinte prin care se exprimă această preţuire; elogiu. ♦ (În propoziţii exclamative) Mărire! slavă! cinste! glorie! – Din lăuda (derivat regresiv).

A (se) lăuda ≠ a (se) critica

A lăuda ≠ a admonesta, a bârfi, a blama, a denigra, a huli, a ponegri

Laudă ≠ bârfire, blamare, critică, mustrare, ocară, ponegrire, ponosire, ponegreală

LĂUDÁ vb. 1. v. glorifica. 2. v. preamări. 3. v. mândri. 4. v. îngâmfa.

LÁUDĂ s. interj. 1. s. v. glorie. 2. s. v. preamărire. 3. s. v. compliment. 4. interj. v. osana.

LÁUDĂ s. interj. v. apreciere, aroganţă, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, onoare, orgoliu, preţuire, respect, semeţie, stimă, trecere, trufie, vanitate, vază.

láudă s. f. (sil. la-u-), g.-d. art. láudei; pl. láude

lăudá vb. (sil. lă-u-), ind. prez. 1 láud, 3 sg. şi pl. láudă

A SE LĂUDÁ mă láud intranz. A spune cuvinte de laudă despre sine însuşi. /<lat. laudare

A LĂUDÁ láud tranz. (persoane, lucruri, fapte) A declara demn de admiraţie şi preţuire, scoţând în evidenţă calităţile, realizările, avantajele. [Sil. lă-u-] /<lat. laudare

LÁUD//Ă ~e f. Apreciere prin cuvinte a meritelor, a calităţilor cuiva (sau a ceva). Demn de ~. ♢ ~a de sine nu miroase a bine nu e frumos să te lauzi. [G.-D. laudei; Sil. la-u-] /v. a lăuda