OBIÉCT, obiecte, s.n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuinţare. ♢ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra cărora acţionează omul în cadrul procesului de producţie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de muncă, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ♢ Loc. adj. şi adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagaţii inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se află în afara eului; lucru care afectează simţurile noastre sau asupra căruia se îndreaptă gândirea noastră. ♦ Conţinutul asupra căruia se îndreaptă cunoaşterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, ţintă, ţel; obiectiv. 5. (Gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.

OBIÉCT s. v. cauză, considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, raţiune, temei.

OBIÉCT s. 1. v. lucru. 2. disciplină, materie, (înv.) învăţătură, matimă. (~ de învăţământ.) 3. v. scop. 4. v. complement.

obiéct s. n. (sil. -bieci; mf. ob-), pl. obiécte

OBIÉCT ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simţului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra căreia este orientată activitatea spirituală sau artistică. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiinţă sau lucru pentru care cineva manifestă un sentiment. ~ de admiraţie. 5) Disciplină de studiu într-o instituţie de învăţământ. 6) filoz. Corp sau fenomen existent în realitate, în afara subiec-tului şi independent de conştiinţa acestuia. 7) lingv. Parte de propoziţie care indică asupra cui este orientată acţiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt

obiect de dimensiuni mici fara definitie aprobata momentan, sau a carei definitie nu este cunoscuta inca =))moderator cu ~; ~ moderator; ~ moderat; plm de ~; etc ~;

obiect de imbracaminte traditional japonez

obiect pentru penetrarea pasaricii zis si madular

obiect de scris

obiect artizanal realizat prin croserarea firelor de bumbac sau macrame

obiect ce este introdus in pizda :)))) sau mai rau in gura

Obiect de cult, dovada a cobntinuitaţii romanizarii in teritoriul Daciei dupa retragerea aureliana;

Obiect de cult, dovada a continuitaţii romanizarii in teritoriul Daciei dupa retragerea aureliana;

Obiect de cult, dovada a continuitaţii romanizarii in teritoriul Daciei dupa retragerea aureliana;

Obiect cu care se fute

Obiect cu care se fumeaza

obiect casnic din metal sau fier asemanator lopetii dar de dimensiuni mult mai mici , folosit la strangerea gunoiului

obiect cultural folosit de studenti

obiect cultural folosit de studenti

OBIÉCT s.n. 1. Lucru; tot ceea ce poate fi perceput prin simţuri; (spec.) tot ceea ce se înfăţişează vederii. 2. Tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului. ♦ Tot ceea ce formează materia unei ştiinţe, a unei discipline; disciplină de studiu. 3. Ţintă, scop, ţel. 4. Complement (direct sau indirect). [Pron. o-biect. / < lat. obiectum, cf. fr. objet].

obiect fabricat idn lemn natural sau artificial

obiect de pus la fete in marmota

obiect de pus la fete in marmota

obiect