URÉCHE, urechi, s.f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului şi echilibrului, aşezate simetric de o parte şi de cealaltă a capului omului şi mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie şi una internă. ♢ Expr. A fi numai urechi sau a-şi deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmaţii, zvonuri, ştiri) a deveni cunoscut, ştiut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche şi a-i ieşi pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reţine ceea ce i se spune, a trece uşor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ♢ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ♢ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, ţicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-şi pierde răbdarea aşteptând (să mănânce etc.), a dori foarte mult (ceva). ♢ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară şi roşie-portocalie pe partea interioară; urechiuşă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina şi frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă şi ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale şi dinţate şi cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-şoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, uşor dinţate, dispuse în formă de rozetă şi cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simţul auzului; auz. ♢ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea facultatea de a percepe just (şi de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peştilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece aţa sau sfoara). ♢ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situaţie dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză care se coase la marginea posterioară de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălţămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminenţă în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanţul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laţ, juvăţ la capătul ştreangului; valul ştreangului. 4. (La pl.) Porţiune ieşită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a uşura fixarea unui toc de fereastră sau de uşă, pentru a susţine un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).

URÉCHE s. v. branhie, măsea, opercul.

URÉCHE s. 1. (ANAT.) auriculă, pavilionul urechii, (rar) pâlnie, scoică. 2. v. auz. 3. v. toartă. 4. ga-ură, (prin Transilv.) toartă. (~ la acul de cusut.) 5. (BOT.) urechea-babei (Peziza aurantia) = urechiuşă, (reg.) babă; urechea-iepurelui (Bupleurum rotundifolium) = (reg.) lăutoare, urechelniţă, ureche-tătărască; urechea-porcului (Salvia verticillata) = (reg.) jaleş.

uréche s. f., art. uréchea, g.-d. art. uréchii; pl. uréchi

URÉCH//E¹ ~i f. I. 1) (la om şi la animale) Organ-pereche al auzului, situat (simetric) pe partea laterală a capului. ♢ Până peste ~i foarte mult. A trage cu ~ea a asculta pe furiş, neobservat de nimeni. A-i intra pe o ~ şi a-i ieşi pe alta a uita repede cele auzite; a nu da (nici o) atenţie spuselor cuiva. A-i rupe cuiva ~ile a pedepsi pe cineva, trăgându-l de urechi. A se face într-o ~ a se preface nebun; a fi neserios. A-i roade cuiva ~ile a-i spune cuiva mereu acelaşi lucru. A fi numai ~i a asculta foarte atent. A ajunge la ~ea (sau ~ile) cuiva a afla ceva ţinut în secret. 2) Capacitate de a auzi; auz ♢ A avea ~ muzicală a avea capacitatea de a memora şi reproduce cu uşurinţă sunete muzicale, melodii. A fi fudul de ~i (sau de o ~) a nu auzi bine. 3) pop. Organ de respiraţie la animalele acvatice; branhie. II. (în îmbinări ce denumesc plante): ~ea-babei ciupercă comestibilă de culoare galbenă-portocalie, cu margini văluroase, ridicate în sus; urechiuşă. ~ea-iepurelui a) plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze ovale şi cu flori galbene, dispuse în umbele; urechelniţă; b) plantă erbacee decorativă, cu frunze înguste, păroase, dinţate pe margini, şi cu flori roşii sau roz, dispuse în formă de ciorchine. ~ea-ursului plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, având frunze dinţate, rotunjite la vârf, şi flori galbene, dispuse în umbele unilaterale. ~ea-şoarecelui plantă erbacee decorativă, cu tulpina erectă, puţin ramificată, având frunze înguste, nezimţate, şi flori mici, albastre, albe sau roşii. ~ea-porcului plantă erbacee decorativă semilemnoasă, cu tulpina erecta, ramificată, păroasă, având frunze alungite, zimţate şi flori albăstrui-violete. [G.-D. urechii] /<lat. oricla

URÉCH//E² ~i f. 1) Gaură sau adâncitură de dimensiuni reduse (corespunzătoare cu volumul obiectului), făcută cu scopuri diferite în anumite obiecte. ~ea acului. 2) Obiect de care se poate apuca sau cu ajutorul căruia se poate fixa ceva. ~ea cizmei. [G.-D. ure-chii] /<lat. oricla