URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăţi, persecuţii. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).

URGISÍ vb. v. alunga, duşmăni, exila, goni, izgoni, înfuria, mânia, ostraciza, pro-scrie, surghiuni, urî, vrăjmăşi.

URGISÍ vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.

urgisí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. urgiseáscă

A URGIS//Í ~ésc tranz. pop. (persoane) A face să suporte o urgie, o năpastă; a năpăstui; a oropsi. /<ngr. órghizomai

A SE URGIS//Í mă ~ésc intranz. înv. A fi cuprins de furie; a se înfuria. /<ngr. órghizomai