VÓRBĂ, vorbe, s.f. 1. Cuvânt. 2. Şir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ♢ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ♢ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! nici un cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuţia, să curmăm discuţia. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversaţie; discuţie, taifas. ♢ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuţie; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuţie în discuţie. ♢ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuţie, a fi obiectul discuţiei..., a se vorbi de... A-şi face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuţie cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de arajat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce ştim să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreşit, desigur; fără doar şi poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, fireşte, e de la sine înţeles. Vorbă să fie! = nu cred aşa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuţiei. ♦ Compus: vorbă-lungă = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînţelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ♢ Expr. Dacă ţi-i vorba de-aşa sau dacă aşa ţi-i vorba = dacă aşa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ♢ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = aşa cum se ştie din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învăţătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ♢ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ţine de vorbă = a-şi respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcţii negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înţelegere, învoială; tocmeală; târguială. ♢ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuţie, repede. ♢ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peţi. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat şi o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, ştire, informaţie. ♢ Expr. A se face vorba = a se răspăndi o ştire, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziţie, a anunţa ceva înainte de a pleca undeva. (Aşa) umblă vorba = (aşa) se vorbeşte, (aşa) se vorbeşte, (aşa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfeală, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă. – Et. nec. Cf. sl. d v o r ĩ b a.

VÓRBĂ s., adj. 1. s. v. cuvânt. 2. s. v. afirmaţie. 3. s. vorbire, (înv.) rost. (De ţi-ar fi fapta ca ~.) 4. s., adj. vorbă-lungă = clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreţ, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscaş, taclagiu, (pop. şi fam.) farfara, (pop.) gureş, toacă-gură, (înv. şi reg.) spornic, vorbareţ, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dârdală, lehau, leorbău, (Tran-silv.) stroncănitor, (prin Munt.) tândălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareţ, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliţă. 5. s. v. exprimare. 6. s. vorbă bătrânească v. proverb. 7. s. v. sfat. 8. s. v. angajament. 9. s. v. înţelegere. 10. s. v. ceartă. 11. s. v. zvon.

VÓRBĂ s. v. alocuţiune, conversaţie, convorbire, cuvânt, cuvântare, dialog, discurs, discuţie.

vórbă s. f., g.-d. art. vórbei; pl. vórbe

VÓRB//Ă ~e f. 1) Unitate de bază a limbii constituită dintr-un sunet sau o reunire de sunete, dotată cu sens; cuvânt. ♢ În (sau din) două ~e fără multe explicaţii, pe scurt. 2) Exprimare prin grai; relatare prin cuvinte. ♢ ~e de clacă vorbe multe şi fără folos. ~e în vânt (sau goale) vorbe spuse în zadar. Ce mai ~! (sau Nici ~!) a) desigur; fără îndoială; b) în nici un caz. Mai încape ~! este sigur! A avea o ~ cu cineva a dori să-i comunice cuiva ceva. A arunca ~e în vânt a vorvi în zadar. A-şi cântări bine ~ele a se gândi bine înainte de a spune ceva. A pune o ~ bună a interveni în favoarea cuiva. A ajunge la ~a (sau ~ele) cuiva a recunoaşte că ceea ce a spus cineva este drept. A lua cu ~a (sau a ţine de ~) pe cineva a abate, a sustrage pe cineva de la ceva. A nu sufla o ~ a nu divulga un secret. 3) Schimb de păreri, de idei pe cale orală; conversaţie; convorbire. ♢ Din ~ în ~ discutând despre una, despre alta. A-şi lua ~a (sau ~ele) înapoi a-şi retrage spusele. Fără multă ~ fără a lungi discuţia. A aduce (sau a începe) ~a a începe discuţia. A se depărata cu ~a a se abate de la tema discuţiei. A lua altă ~ a schimba tema discuţiei. A lungi (sau a întinde) ~a a vorbi prea mult. Ce mai atâta ~! ce să mai continuăm discuţia! A lua ~a din gură a se grăbi să spună ceea ce voia să spună altul. A intra în (sau a se pune la) ~ cu cineva a începe o discuţie cu cineva. A căuta capăt de ~ a) a dori să discute; b) a căuta motive de ceartă. A fi bun de ~ a fi vorbăreţ. A fi scump la ~ a fi tăcut din fire; taciturn. Fie ~a între noi să nu mai afle nimeni; să ştim numai noi. A se întrece cu ~a a spune mai mult decât trebuie. A-i tăia (sau a-i reteza) cuiva ~a a) a întrerupe pe cineva la jumătate de cuvânt; b) a face pe cineva să tacă. A spune cuiva două ~e a) a comunica cuiva ceva în grabă; b) a certa pe cineva. 4) Fel, mod de a se exprima. ♢ A fi înţepat la ~ a fi zeflemitor. ~e cu tâlc vorbe înţelepte. dacă ţi-i ~a de aşa (sau dacă aşa ţi-i ~a) dacă aşa stau lucrurile. 5) Ceea ce promite să facă cineva; făgăduială; promisiune. ♢ A purta (sau a duce) pe cineva cu ~a a promite cuiva ceva fără să îndeplinească; a ţine cu promisiuni. 6) Acord la care ajunge cineva; învoială; înţelegere. ♢ A se înţelege din două ~e (sau dintr-o ~) a se înţelege foarte repede, fără multă discuţie. 7) Informaţie orală şi neverificată; zvon; veste. ♢ A lăsa ~ a) a comunica ceva prin cineva, înainte de plecare; b) a lăsa o dispoziţie. A trimite (sau a da) ~a a transmite oral o înştiinţare. Aşa umblă ~a aşa se aude. 8) Vorbire de rău pentru a defăima pe cineva; calomniere; clevetire. ♢ A-i scoate cuiva ~e (sau a face pe cineva de ~) a împrăştia zvonuri urâte la adresa cuiva; a face cuiva o reputaţie proastă. A-i ieşi cuiva ~e se spune atunci când se vorbeşte de rău despre cineva. 9) pop. Învăţătură menită să călăuzească pe cineva în diferite situaţii; povaţă; îndrumare. 10) Expresie concisă, deseori figurată, care cuprinde o generalizare sub formă de povaţă sau gând înţelept; aforism popular; proverb. ♢ ~a ceea formulă folosită înainte de a spune un proverb, o zicătoare. [G.-D. vorbei] /cf. sl. dvoriba

vorbă,barfă, susur,zumzet, clipoceală