MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. şi refl. (Livr.) A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.

MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A curăţa o suprafaţă de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafaţă, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

MẮTURĂ, mături, s.f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu acelaşi nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăţă o suprafaţă. ♢ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee întrebuinţate la confecţionarea măturilor (1); a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi şi violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunza lată şi cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecţionarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi şi la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii şi caracterizat prin apariţia pe ramurile atacate a unor ramificaţii degenerescente subţiri şi dese. – Et. nec.

MĂTURĂ s. 1. (BOT.; Sorghum vulgare) (pop.) mă-lai-tătăresc, mei-tătăresc, (reg.) bălur, flocoasă, tătar, tătarcă. 2. (BOT.; Kochia scoparia) măturică. 3. (FITOP.) mături-de-vrăjitoare = (pop.) pa-tul-vântului. (~ este numele unei boli a arborilor.)

MĂTURĂ s. v. bidinea.

MĂTURÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta.

maturá vb., ind. prez. 1 sg. maturéz, 3 sg. şi pl. matureáză

măturá vb., ind. prez. 1 sg. mătur, 3 sg. şi pl. mătură

mătură s. f., g.-d. art. măturii; pl. mături

MẮTUR//Ă ~i f. 1) Obiect de uz casnic, făcut din tulpini de mălai sau din tulpinile altor plante, cu care se mătură. 2) Plantă erbacee cu tulpina foarte ramificată şi stufoasă din care se fac astfel de obiecte. [G.-D. măturii] /Orig. nec.

A MĂTURÁ mătur tranz. 1) (case, străzi, drumuri etc.) A face să fie curat (strângând gunoiul cu mătura). 2) fig. (persoane) A da afară dintr-un loc; a izgoni; a alunga; a goni; a fugări. 3) (obiecte) A înlătura complet de pe o suprafaţă. /Din mătură

MATURÁ vb. I. tr., refl. A (se) maturiza. [< it. maturare, cf. germ. maturieren].