STRĂMURÁRE, strămurări, s.f. (Pop.) Băţ ascuţit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariţă. ♦ P. gener. Nuia lungă, subţire şi flexibilă. [Var.: (reg.) stremuráre s.f.] – Lat. *stimularia (< stimulus).

STRĂMURÁRE s. v. imbold, impuls, îndemn, joardă, jordie, nuia, pornire, stimul, stimulent, vargă.

STRĂMURÁRE s. (pop.) strămurariţă, (reg.) bold, (Ban.) ţepuşă, (înv.) strămur. (Cu ~ se îmbolnăvesc vitele la mers.)

strămuráre s. f., g.-d. art. strămurării; pl. strămurări

STRĂMUR//ÁRE ~ări f. înv. pop. Băţ ascuţit la vârf cu care se împung animalele, când sunt îndemnate la mers. /<lat. stimularia