DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte şi sensul lor) A-şi trage originea din...; (tranz.) a arăta provenienţa unui cuvânt din altul, b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la“) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicaţie pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicaţie sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcţii. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acţiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare.

DERÍVĂ, derive, s.f. 1. Unghiul dintre direcţia de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave şi direcţia reală de deplasare determinată de vânt (la avioane) sau de curenţii maritimi (la nave). ♢ Expr. A merge (sau a fi) în derivă = a pluti în voia vântului şi a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi faţă de valoarea iniţială. 3. Unghi format de planul de tragere cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixă a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. dérive.

DERIVÁ vb. 1. v. rezulta. 2. (LINGV.) a proveni, a veni, (pop.) a se trage. (Cuvântul „înflori“ ~ din substantivul „floare“.)

derivá vb., ind. prez. 1 sg. derív, 3 sg. şi pl. derívă

derívă s. f., g.-d. art. derívei; pl. deríve

DERÍV//Ă ~e f. 1) Deviere a unei nave sau a unui avion sub acţiunea vântului sau a curenţilor marini. ♢ A merge în ~ a naviga în voia vântului şi a valurilor. 2) mil Unghi format de planul de tragere indirectă a unei arme cu planul de ochire. 3) Parte anterioară, fixă, a ampenajului vertical al unui avion. /<fr. dérive

A DERIVÁ derív 1. intranz. 1) A fi de origine; a se trage dintr-un neam oarecare; a proveni. 2) (despre cuvinte) A fi format prin afixare. 3) (despre vase plutitoare sau avioane) A se abate de la direcţia dată sub influenţa vânturilor sau a curenţilor; a devia. 2. tranz. 1) (cuvinte) A forma cu ajutorul afixelor. 2) mat. (funcţii) A determina prin calcul pentru a obţine derivata. 3) (ape curgătoare) A abate din albie, dând o direcţie nouă. 4) (vehicule) A orienta de pe o cale de comunicaţie pe alta. /<fr. dériver, lat. derivare

DERIVÁ vb. I. 1. intr. a se trage, a rezulta din... ♦ (Lingv.) A avea originea în..., a veni din... 2. tr. A abate o apă din cursul ei firesc. 3. intr. (Despre nave sau avioane) A se abate, a se îndepărta de la direcţia de mers sub influenţa vânturilor, a curenţilor; a devia. 4. tr. (Mat.) A calcula derivata unei funcţii. [P.i. deriv, -vez. / < fr. dériver, it., lat. derivare].

DERÍVĂ s.f. I. 1. Unghi format de axa longitudinală a unei nave sau a unui avion cu drumul de urmat sub acţiunea curenţilor maritimi sau aerieni. ♢ A merge în derivă = a naviga în voia vântului şi a valurilor. 2. Unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. II. Partea verticală fixă a ampenajului unui avion, al unui planor. [< fr. dérive, it. deriva].