EXPERTIZÁ, expertizez, vb. I. Tranz. A supune expertizei. – Expertiză + suf. -iza.

EXPERTÍZĂ, expertize, s.f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor, asupra unei situaţii, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacităţii de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condiţiile solicitărilor fizice şi psihice din diferite profesiuni; b) consultaţie sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise.

expertizá vb., ind. prez. 1 sg. expertizéz, 3 sg. şi pl. expertizeáză

expertíză s. f., g.-d. art. expertízei; pl. expertíze

EXPERTÍZ//Ă ~e f. 1) Cercetare care se referă la diferite probleme sau situaţii. 2) Raportul unui expert asupra cercetărilor întreprinse. [G.-D. expertizei] /<fr. expertise

A EXPERTIZ//Á ~éz tranz. A supune expertizei. /expertiză + suf. ~iza

EXPERTIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face o expertiză. [< fr. expertiser].

EXPERTÍZĂ s.f. Cercetare întreprinsă de un expert cu privire la o situaţie, la o problemă etc.; raport al unui expert. [< fr. expertise].