LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei fiinţe ţinute strâns. ♢ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situaţie, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ♢ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruţa viaţa cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situaţia în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, o dată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaş = a renunţa la ceva. ♦ Refl. A-şi îngădui o anumită ţinută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aştepta, a păsui¹. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ♢ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredinţa cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziţie care cuprinde o concesie, o îngăduinţă sau o ameninţare) Aşteaptă să vezi! ♢ Expr. Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negaţie) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăţi fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosinţă) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă“; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăşi, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunţa la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moştenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se menţină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziţie (în momentul plecării, la despărţire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ♢ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieţii, dispoziţii care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se aşeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ♢ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paştelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paştelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preţ, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se aşeza; a se culca. ♢ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimţi cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare.

A (se) lăsa ≠ a (se) ridica

LĂSÁ vb. v. depăşi, ierta, întrece, pune.

LĂSÁ vb. 1. (pop.) a lepăda. (~ ceva din mână.) 2. v. depune. 3. v. uita. 4. v. preda. 5. v. apleca. 6. v. povârni. 7. v. strâmba. 8. v. trage. 9. v. cădea. 10. a cădea, a coborî, a scoborî. (S-a ~ ceaţa.) 11. v. face. 12. v. produce. 13. v. orândui. 14. v. testa. 15. v. aproba. 16. v. ceda. 17. a ceda, a se îndupleca, (fig.) a se muia. (Să nu te ~ cu nici un preţ.) 18. v. amâna. 19. v. abandona. 20. v. dezbăra. 21. v. renunţa. 22. v. reduce. 23. v. respinge. 24. v. bizui.

laşá vb., ind. prez. 3 sg. laşeáză

lăsá vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. laşi, 3 sg. şi pl. lásă; conj. prez. 3 sg. şi pl. láse

A SE LĂSÁ mă las intranz. 1) A merge la vale; a coborî o pantă. 2) A veni de sus în jos. Se lasă ceaţa. 3) A se aşeza venind din zbor. 4) (despre întuneric, ger, căldură etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a începe; a se produce. 5) (despre obiecte) A se îndoi sub o povară. 6) A renunţa la ceva. ~ de fumat. ♢ ~ păgubaş a renunţa benevol la ceva. 7) A nu se împotrivi (să aibă loc sau să se efectueze). 8) A cădea pradă. ~ dus de gânduri. 9) (la imperativ, mai ales în construcţii negative) A (nu) se da bătut; a (nu) ceda. ♢ Nu te ~! nu ceda. 10) A scadea în intensitate; a se micşora. Gerul s-a mai lăsat. 11) A-şi sprijini greutatea; a se rezema; a se aşeza. S-a lăsat pe umărul lui. S-a lăsat pe un scaun. /<lat. laxare

A LĂSÁ las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinţe ţinute strâns; a face să devină liber. ♢ ~ pasărea să zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sânge a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, sânge. 2) A pune ceva undeva. ~ haina în cui. 3) A da voie (să se înfăptuiască ori să aibă loc); a permite; a îngădui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva să ramână în starea în care se află. ♢ ~ (pe cineva) în pace a nu deranja pe cineva; a-l lăsa să facă ce vrea. ~ (pe cineva) în voie a da cuiva libertate deplină. 5) A face să nu se execute ceva la timp. ♢ ~ de azi pe mâine a amâna mereu ceva. 6) A face să rămână ceva în urma sa; a transmite prin moştenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua în seamă; a nesocoti. ♢ ~ la o parte a nu ţine cont. 8) A face să fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A părăsi plecând în altă parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ uşa deschisă. /<lat. laxare