LEGĂNÁ, leágăn, vb. I. 1. Tranz. A mişca lin într-o parte şi în alta un copil (cu leagănul sau cu braţele) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranţe deşarte. 2. Tranz. şi refl. A (se) mişca într-o parte şi în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A mişca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega“).

LEGĂNÁ vb. v. codi, ezita, pregeta, şovăi.

LEGĂNÁ vb. 1. (reg.) a sălta, (Transilv.) a ţuţula. (A ~ un copil mic pentru a-l adormi.) 2. (reg.) a (se) dăina, a (se) hinta, a (se) huţuţa, (prin Munt. şi Transilv.) a (se) scârciumi. (Se ~ în grădină.) 3. (Transilv.) a ţuţula. (Îi ~ în scrân-ciob.) 4. v. balansa. 5. v. bălăbăni.

legăná vb., ind. prez. 1 sg. leágăn/légăn, 2 sg. légeni, 3 sg. şi pl. leágănă; conj. prez. 3 sg. şi pl. légene

A LEGĂNÁ légăn tranz. 1) (copii) A mişca lin, într-o direcţie şi în alta (pe braţe sau în leagăn) pentru a linişti sau a adormi. 2) A face să se legene; a balansa. /<lat. liginare

A SE LEGĂNÁ mă légăn intranz. 1) A se mişca uşor dintr-o parte în alta; a se cumpăni; a se agita; a se clătina; a se cutremura. 2) (despre persoane) A se mişca ritmic, plecându-se puţin (în timpul mersului sau al dansului). 3) A se da în leagăn. 4) fig. (despre persoane) A-şi face iluzii; a fi pradă unor vise sau unor promisiuni deşarte; a se iluziona. /<lat. liginare