MARCÁ, marchez, vb. I. Tranz. 1. A face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele. ♦ A imprima, pe un obiect de metal preţios, semnul oficial care îi garantează calitatea şi autenticitatea. 2. Fig. A constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra. ♦ A scoate în evidenţă, a releva, a sublinia; a manifesta. ♦ A constitui o dovadă; a indica, a dovedi. 3. A delimita un teren, o suprafaţă etc. prin linii, semne; a însemna. 4. (Sport) A obţine unul sau mai multe puncte într-o competiţie, într-un joc; a înscrie. ♦ A supraveghea pe unul sau pe mai mulţi jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acţiuni ofensive, sau să marcheze (4). – Din germ. markieren, fr. marquer.

MÁRCĂ¹, mărci, s.f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaşte etc. ♦ Tip, model, inscripţie (care indică sursa) de fabricaţie. Marcă de automobil. ♢ Loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ♢ Loc. adj. (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii îşi dovedesc prezenţa la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de şină vopsită în alb, aşezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificaţia liniei ferate şi locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însuşire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. M a r k e.

MÁRCĂ², mărci, s.f. Unitate monetară principală în unele ţări europene. – Din germ. Mark.

MÁRCĂ³, mărci, s.f. 1. Nume dat în statul franc şi în Germania medievală comitatelor de frontieră, aflate sub guvernare militară. 2. Obşte sătească din Europa apuseană medievală, în care pământul arabil rămâne proprietate privată. – Din germ. Mark.

MÁRCĂ⁴, mărci, s.f. (adesea determinat prin „poştală“) Mic imprimat emis de stat şi care, aplicat sau tipărit pe scrisori, pe unele colete etc., serveşte drept plată anticipată a transportului poştal. – Din germ. Marke.

MÁRCĂ s. v. armoarii, atribut, blazon, calitate, caracter, caracteristică, emblemă, insignă, însemn, însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, specific, stemă, trăsătură.

MÁRCĂ s. v. semn.

MÁRCĂ s. (IST.) (înv.) marchionat. (O ~ germană medievală de frontieră.)

MÁRCĂ s. timbru, (Ban.) ştamp, (Ban., Transilv., prin Maram. şi Bucov.) ştempel. (~ poştală.)

MARCÁ vb. v. demonstra, dovedi, indica, proba.

MARCÁ vb. 1. v. însemna. 2. v. timbra. 3. v. delimita. 4. v. înregistra. 5. a arăta, a indica, a însemna, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 6. v. accentua. 7. a ilustra, a însemna, a reprezenta, a semnifica. (Acest roman ~ o dată importantă în literatură.) 8. (SPORT) a înscrie, (rar) a puncta. (A ~ un gol.)

marcá vb., ind. prez. 1 sg. marchéz, 3 sg. şi pl. marcheáză

márcă (semn distinctiv, unitate monetară, provincie de frontieră, timbru) s. f., g.-d. art. mărcii; pl. mărci

MÁRCĂ³ mărci f. Unitate a sistemului monetar din unele ţări (Germania, Finlanda etc). [G.-D. mărcii] /<germ. Mark

MÁRCĂ² mărci f. (cu sau fără determinativul poştală) Timbru emis de stat, care se aplică pe corespondenţă, servind drept plată a transportului poştal. [G.-D. mărcii] /<germ. Marke

MÁRC//Ă¹ mărci f. 1) Semn de distinctiv aplicat pe un obiect sau pe un animal pentru a-l deosebi de altele sau pentru a-i indica anumite caracteristici. 2) Indiciu pus de întreprinderi pe produsele lor. ~a fabricii. 3) Model de produs industrial. ~ de automobil. ♢ De ~ de calitate superioară. 4) înv. Emblema unei ţări; stemă. 5) Trăsătură specifică particulară; amprentă; pecete. ~a talentului (cuiva). [G.-D. mărcii] /<ngr. márka, fr. marque

A MAR//CÁ ~chéz tranz. 1) A evidenţia printr-o marcă; a însemna. 2) (obiecte din metale preţioase, mărfuri industriale) A prevedea cu un semn oficial (pentru a garanta calitatea şi autenticitatea). 3) (terenuri, suprafeţe) A indica printr-un jalon, stabilind limitele. 4) A indica printr-un semn; a scoate în evidenţă. ~ greşelile. 5) sport (goluri, puncte etc.) A trece la activul său ori al echipei sale; a înscrie. 6) sport (jucători din echipa adversă) A supune unui marcaj. 7) A însemna prin sine; a constitui; a reprezenta. 8) fig. A servi drept dovadă; a demonstra; a dovedi; a proba. /<germ. markieren, fr. marquer

MÁRCĂ¹ s.f. 1. Semn distinctiv, inscripţie etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♦ Tip, model de fabricaţie. 3. Fisă metalică cu număr de ordine cu care muncitorii unei fabrici îşi marchează prezenţa la lucru. 4. Şină vopsită în alb, care arată punctul de intersecţie a două linii ferate. 5. (Mat.) Etichetă (I,3) [în DN]. [Pl. mărci. / < fr. marque, it. marca, rus. marka].

MÁRCĂ² s.f. Unitate monetară până in 1999 a unor ţări (Germania, Finlanda). [< germ. Mark].

MÁRCĂ³ s.f. Provincie în unele state feudale condusă de un margraf sau de un principe şi care avea rolul de a întări graniţele marilor imperii din evul mediu. [< germ. Mark].

MARCÁ vb. I. tr. 1. A însemna (un obiect) pentru a(-l) recunoaşte; (spec.) a însemna (un obiect de aur, de platină etc.) pentru a garanta că este veritabil. 2. (Fig.) A indica, a dovedi; a arăta, a proba. ♦ A remarca; a sublinia. 3. (Sport) A supraveghea pe unul sau pe mai mulţi jucători din echipa adversă spre a-i împiedica să întreprindă acţiuni ofensive; a înscrie, a realiza un punct. [P.i. 3,6 -chează. / < fr. marquer, cf. it. marcare].