MIŞÉL, -EÁ, mişei, -ele, adj., s.m. şi f. 1. (Om) de nimic, ticălos, nemernic; (om) laş, fricos. 2. (Înv.) (Om) de condiţie modestă, de rând. 3. (Înv. şi reg.) (Om) sărac, nevoiaş; (om) vrednic de plâns. 4. (Înv. şi reg.) (Om) slab, bolnav, infirm; p. ext. (om) lipsit de energie. – Lat. misellus.

MIŞÉL s. v. cerşetor, milog.

MIŞÉL adj., s. v. calic, fricos, incapabil, infirm, invalid, laş, lepros, necapabil, necăjit, neputincios, nevoiaş, prăpădit, sărac, sărman, schilod, slăbănog.

MIŞÉL adj. v. biet, bolnav, deplorabil, jalnic, lamentabil, mizerabil, nenorocit, nesănătos, prăpădit, slab, slăbănog, slăbit, suferind, tras, uscăţiv.

MIŞÉL adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.

mişél adj. m., s. m., pl. mişéi; f. sg. mişeá, pl. mişéle

MIŞ//ÉL ~eá (~éi, ~éle) şi substantival 1) Care comite fapte reprobabile; cu comportare josnică; canalie. 2) înv. Care are o condiţie socială modestă; de rând. 3) înv. Care nu dispune de mijloace de existenţă; sărac; sărman; mizer; nevoiaş. /<lat. misellus