NĂPÁSTĂ, năpaste, s.f. 1. Nenorocire mare; pacoste, calamitate. 2. Învinuire nedreaptă, acuzaţie neîntemeiată; calomnie. 3. (Înv.) Nedreptate, prigoană, persecuţie. 4. (Înv.) Bir pe care îl plăteau în trecut locuitorii unui sat în contul celor fugari. 5. (Reg.) Prostovol. [Pl. şi: năpăşti] – Din sl. napastĩ.

Năpastă ≠ noroc

NĂPÁSTĂ s. v. ademenire, atracţie, chin, cucă, durere, ispită, încercare, patimă, păs, pătimire, persecuţie, prigoană, seducere, seducţie, suferinţă, tentaţie.

NĂPÁSTĂ s. I. 1. v. dezastru. 2. v. necaz. II. (PESCUIT) prostovol, (reg.) cucă, şaşma, (prin Bucov.) năpastnic, (Transilv. şi Olt.) plaşcă.

năpástă s. f., g.-d. art. năpástei/năpăştii; pl. năpáste/năpăşti

NĂPÁST//Ă ~e f. 1) Nenorocire grea, care se abate asupra cuiva; urgie. ♢ Ia ~! ia nevoie. 2) Acuzaţie lipsită de orice temei; învinuire nedreaptă. 3) ist. Bir suplimentar pe care îl plăteau ţăranii în locul consătenilor fugiţi. [G.-D. năpastei; Pl. şi năpăsti] /<sl. napasti