SIMŢ, simţuri, s.n. 1. Facultate a oamenilor şi a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcţiune a organismului prin care acesta recepţionează şi prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simţire. ♢ Organe de simţ = organe periferice ale percepţiei senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simţurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înţelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. ♢ Simţ moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simţ practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni. – Din simţi (derivat regresiv).

SIMŢ s. v. accepţie, conţinut, însemnare, înţeles, pasiune, semnificaţie, sens, sentiment, simţire, valoare.

SIMŢ s. 1. (rar) sens, (înv.) simţire. (~ul văzului, al auzului.) 2. (la pl.) erotism, senzualism, senzualitate, (rar) sexualism, (înv.) simţualism, simţualitate. (O viaţă dominată de ~uri.) 3. instinct. (~ de conservare.) 4. acuitate, aplecare, aptitudine, înclinare, înclinaţie. (Are un profund ~ pentru nuanţe.)

simţ s. n., pl. símţuri

SIMŢ ~uri n. 1) Însuşire a organismului viu de a recepţiona şi de a prelucra excitanţi externi sau interni sub formă de senzaţii conştiente. ♢ Organe de ~ organe care recepţionează excitaţiile din mediul exterior şi interior. 2) Capacitate de a înţelege, de a prelucra real un lucru. ~ul responsabilităţii. ~ul măsurii. ~ul umorului. ♢ ~ practic priceperea de a rezolva chestiuni practice. /v. a simţi