SUBSTITÚŢIE, substituţii, s.f. Substituire, înlocuire. ♦ Spec. Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ Spec. (Mat.) înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ♢ Metoda substituţiei = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuaţii, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuaţie a sistemului, şi în a repeta aceeaşi operaţie până rămâne o singură ecuaţie cu o singură necunoscută. ♦ Spec. Dispoziţie prin care un moştenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moştenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziţie prin care este numit un al doilea moştenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituţiúne s.f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis.

SUBSTITÚŢIE s. înlocuire, substituire. (Proba ~ unor termeni prin alţii.)

substitúţie s. f. (sil. -ţi-e), art. substitúţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. substitúţiei; pl. substitúţii, art. substitúţiile (sil. -ţi-i-)