ŢÁRĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic într-un stat; p.ext. stat. ♢ Expr. Ţara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără sa dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu ţara în bumbi? formulă prin care se atrage atenţia cuiva că greşeşte atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colţ de ţară = a valora foarte mult. A pune ţara la cale = a) a conduce, a administra o ţară; b) (ir.) a discuta o chestie importantă (de ordin politic) fără a avea competenţa necesară; p. ext. a discuta multe şi de toate. (Pop.) A se duce la ţară (sau în ţări) = a se duce în lume. Ţara e largă = eşti liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colţ de ţară sau la mijloc de masă şi la colţ de ţară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau şapte) mări (şi) peste nouă (sau şapte) ţări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în ţară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu ţara = a nu avea bani. Ţara nimănui = a) (în basme) ţară fără stăpân; b) spaţiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. ♦ (Intră în denumirea unor state sau ţinuturi) Ţara Românească, Ţările de Jos. ♦ (În vechea organizare politică şi administrativă a României) Provincie. 2. Regiune, ţinut, teritoriu. ♦ Şes. 3. Locul în care s-a născut sau trăieşte cineva; patrie. 4. (În opoziţie cu oraş) Mediu rural, sat. ♢ Loc. adj. De (sau de la) ţară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei ţări (I 1); popor; naţiune; p. ext. oameni, lume. ♢ Expr. A afla târgul şi ţara = a afla toată lumea. A se pune cu ţara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populaţie de la sate; ţărănime. [Var.: (înv.) ţeáră s.f.] – Lat. terra.

ŢẤRĂ s.f. (Pop.) Ruptură, zdreanţă. ♢ Loc. adj. şi adv. O ţâră = puţin, niţel. ♢ Expr. A se face ţâră = a) a se rupe, a se face bucăţi; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.

TÁRĂ¹, tare, s.f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăţi nemarcate formate din diferite bucăţi de metal sau de sticlă, care se întrebuinţează la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tará s.f.] – Din ngr. tára.

TÁRĂ², tare, s.f. Defect fizic sau moral (ereditar); meteahnă. – Din fr. tare.

TARÁ s.f. v. tară¹.

ŢÂRĂ s. v. fărâmă, fir, jerpelitură, pic, picătură, pişcătură, ruptură, strop, zdreanţă.

ŢÁRĂ s. 1. v. stat. 2. v. putere. 3. v. patrie. 4. (IST.) (Mold.) câmp, ocol. (~ Făgăraşului.) 5. v. popor.

TÁRĂ s. dara. (~ unei mărfi.)

TÁRĂ s. v. cusur, defect, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

táră (dara, meteahnă) s. f., g.-d. art. tárei; pl. táre

ţáră s. f., g.-d. art. ţării; pl. ţări

ţâră s. f., pl. ţâre

TÁR//Ă¹ ~e f. 1) v. DARA. 2) Ansamblu de greutăţi în formă de alice folosite pentru cântăriri în laborator. [G.-D. tarei] /<ngr. tára

TÁR//Ă² ~e f. pop. Defect (fizic sau moral) congenital. [G.-D. tarei] /<fr. tare

ŢÁR//Ă ţări f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic. ~ industrial-agrară. ♢ A trece peste mări şi ţări a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneşte anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fără a avea competenţa necesară. ~a nimănui a) comunitate dezorganizată; b) zonă neutră (între două armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ♢ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toată lumea. A afla târgul şi ~a a afla toată lumea. 3) Loc unde s-a născut şi trăieşte o persoană; patrie; baştină. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ţinut; regiune. ♢ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. ţării] /<lat. terra

ŢÂRĂ f. pop. : O ~ a) o cantitate foarte mică; puţin de tot; un pic; oleacă; niţel; b) o clipă; un moment. /Din ţâr

TARÁ², taréz, vb. I. Tranz. A efectua o tarare. – Cf. fr. tarer.

ŢARĂ

Ţară europeană, capitala Madrid.

târă s.f. (reg.) cărăruie în pădure.