BECÍSNIC, -Ă, becisnici, -ce, adj., s.m. şi f. (Pop.) 1.(Om) vrednic de compătimire, lipsit de personalitate, de inteligenţă şi de energie; ticăit². 2. (Om) debil, slăbănog, neputincios, bolnăvicios. [Var.: bicísnic, -ă adj., s.m. şi f.] – Din sl. bečistĩnikŭ.

Becisnic ≠ viguros, vânjos, vânos, voinic, zdravăn

BECÍSNIC adj., s. v. abject, incapabil, infam, josnic, mişel, mizerabil, mârşav, necapabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, neputincios, netrebnic, prăpădit, slăbănog, ticălos.

BECÍSNIC adj. v. bolnăvicios.

becísnic adj. m., s. m., pl. becísnici; f. sg. becísnică, pl. becísnice

BECÍSNI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival (despre persoane) 1) Care este lipsit de putere fizică; fără vigoare; neputincios; slăbănog. 2) Care este lipsit de individualitate şi de inteligenţă; cu capacităţi intelectuale reduse. /<sl. beţistiniku

becísnic (-că), adj. – 1. Necinstit, nelegiuit, infam. – 2. Lamentabil, detestabil. – 3. Slăbănog, neputincios. Sl. bečĭstĭnŭ „necinstit“, bečĭstĭnĭkŭ „nemilos“ (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Lexicon, 21; Skok, Slavia, VI (1929), 786), cf. bg. bezčesten. Cf. cinste. Der. becisniceşte, adv. (mizerabil); becisnici, vb. înv. (a decădea, a se pierde); becisnicie, s.f. (ticăloşie, josnicie).