LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ţi lipseşte? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de faţă, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ♢ Expr. Puţin lipseşte (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipseşte, se zice în faţa unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcţii negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligaţie, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunţa. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).

A lipsi ≠ a se afla

LIPSÍ vb. v. codi, dezerta, dispărea, ezita, fugi, pregeta, şovăi.

LIPSÍ vb. 1. v. absenta. 2. (livr.) a frustra, a priva, (înv.) a slăbi, (fig.) a văduvi. (A ~ de un drept, de un bun.) 3. v. dispensa.

lipsí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. lipsească; imper. 2 sg. lipséşte

A LIPS//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre persoane) A fi lipsă; a absenta. 2) A nu fi prezent atunci când ar trebui să existe în mod normal. 3) A fi în cantitate insuficientă; a nu fi de ajuns. ♢ A-i ~ cuiva o doagă a nu fi în toate minţile. 4) A se dispensa de ceva. 2. tranz. (persoane) A face să nu mai beneficieze de ceva inerent şi necesar; a priva. /<ngr. lipso

LÍPSI s.n. Dans modern în măsura de 6/4, apărut la Leipzig; melodia acestui dans. [< germ. Lipsi, cf. Lipsia – denumire latinizantă pentru Leipzig].