MÁTCĂ, mătci, s.f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat², făgaş, vad, albie. ♢ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obişnuită a lucrurilor, a-şi relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) la calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârşie, început, izvor; spec. loc de naştere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peştii când năvodul este tras din apă; matiţă. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ♢ Expr. Ca un roi fără matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puţin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitanţier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părţile (sau foile) detaşabile; cotor. – Din bg., scr. matka.

MẤTCĂ, mâtci, s.f. (Reg.) Băţ cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec.

MÂTCĂ s. v. bătător, iapă, mustuitor.

MÁTCĂ s. 1. albie. 2. v. matiţă. 3. (ENTOM.) împărăteasă, mamă, regină, (reg.) crăiasă, crăiţă, muscă-mare. (~ albinelor.) *4. (reg.) pârvac, roi. (Stupul vechi se numeşte ~.) 5. v. cotor. 6. v. talon. 7. v. cleşte. 8. (TEHN.) toc. (~ de la colţarul dulgherului.)

MÁTCĂ s. v. cuib, maia, mitră, obârşie, original, origine, placentă, stup, uter.

mátcă s. f., g.-d. art. mătcii; pl. mătci

mâtcă s. f., g.-d. art. mâtcii; pl. mâtci

MÁTCĂ mătci f. 1) Făgaş al unei ape curgătoare; albie. 2) Izvor al unei ape curgătoare. 3) Apartenenţă socială sau etnică; obârşie; origine; ascendenţă; provenienţă. 4) Albină femelă care depune ouă; regină. [G.-D. mătcii] /<bulg., sb. matka