RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s.f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel în care se desfăşoară o acţiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziţie, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă. 4. Denumire generică folosită în trecut pentru anumite dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală.

Rânduială ≠ debandadă, dezordine, neorândulială, nerânduială

RÂNDUIÁLĂ s. v. bir, categorie, clasă, dare, destin, dispoziţie, fatalitate, grup, grupare, hotărâre, impozit, menire, noroc, ordin, poruncă, predestinare, soartă, ursită, zodie.

RÂNDUIÁLĂ s. 1. v. aranjare. 2. v. alcătuire. 3. v. or-dine. 4. v. întocmire. 5. ordine, organizare, rost. (~ lumii nu se schimbă uşor.) 6. v. disciplină. 7. ordine, regulă, rost, socoteală, (pop.) seamă, (înv. şi reg.) soroc. (Ştie ~ lucrurilor.) 8. v. datină. 9. v. uzanţă. 10. rost, (pop.) seamă, (prin Transilv.) agod. (Ştie ~ nunţii.) 11. v. ceremonial. 12. normă, precept, principiu, regulă, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viaţă.)

rânduiálă s. f., g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiéli

RÂNDU//IÁLĂ ~iéli f. 1) v. A RÂNDUI şi A SE RÂNDUI. ♢ A face ~ a face ordine. 2) Mod de desfăşurare a unei acţiuni. 3) Deprindere a unei colectivităţi, legată de un ceremonial şi transmisă din generaţie în generaţie. 4) înv. Operaţie menită să asigure ceva; măsură. 5) înv. Denumire dată unor dări pentru domnie. /a (se) rândui + suf. ~eală