VENÍN, (rar) veninuri, s.n. 1. Substanţă toxică secretată de glandele unor animale (şerpi, insecte sau arahnide) şi de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; duşmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ♢ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-şi face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-şi vărsa veninul = a-şi manifesta supărarea, mânia, furia faţă de cineva. – Lat. venenum.

VENÍN s. v. bilă, fiere, otravă, puroi, rău-tate, toxicitate.

venín s. n., (substanţe) pl. venínuri

VENÍN ~uri n. 1) Substanţă toxică de natură animală, vegetală sau obţinută pe cale sintetică; otravă; toxină. 2) fig. Atitudine răutăcioasă plină de duşmănie. Vorbe cu ~. 3) pop. Lichid gălbui-verziu, amar, secretat de ficat; fiere. 4) fig. Stare de tristeţe adâncă; otravă; mâhnire; necaz. ♢ A avea ~ la (sau pe) inimă a fi foarte necăjit, mâhnit. A-şi face ~ a se amărî foarte tare. A pune cuiva ~ la (sau pe) inimă a-i produce cuiva mari neplăceri; a strica rău dispoziţia. A-şi vărsa ~ul (asupra cuiva) a-şi manifesta ura, duşmănia (faţă de cineva). /<lat. venenum