AVẤNT, avânturi, s.n. 1. Vioiciune, energie, forţă în mişcari. ♢ Loc. vb. A-şi lua avânt = a se avânta. 2. Însufleţire, elan, entuziasm. 3. Dezvoltare rapidă, progres remarcabil (într-un domeniu, într-o epocă etc.). – Din avânta (derivat regresiv).

Avânt ≠ decădere, regres, declin

AVÂNT s. 1. v. entuziasm. 2. ardoare, elan, impetuozitate, temperament, (pop. şi fam.) suflet, (reg.) mau. (Cântaţi cu mai mult ~!) 3. v. patos.

avânt s. n., pl. avânturi

AVÂNT ~uri n. 1) Energie în mişcare; vioiciune; însufleţire. ♢ A-şi lua ~ a se pregăti pentru săritură; a se avânta. A-i tăia cuiva ~ul a descuraja pe cineva. 2) Dezvoltare rapidă; progres. ♢ A lua ~ a se dezvolta rapid. 3) Imbold lăuntric, puternic care înlesneşte realizarea unei acţiuni; elan; entuziasm; exaltare; ardoare. /v. a (se) avânta

AVANT- v. avan-.

avant- Prefix împrumutat din fr., şi care se aplică unui mic număr de cuvinte neol., pentru a indica o poziţie care o precedă (în timp sau în spaţiu) pe cea indicată de cuvîntul simplu: avantgardă, s.f.; avantpost, s.n.; avantpremieră, s.f.; avantscenă, s.f.