CUVẤNT, cuvinte, s.n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) şi a unui complex sonor; vorbă. ♢ Cuvânt simplu = cuvânt care conţine un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care serveşte ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unei articol de dicţionar, sub care se grupează şi se glosează toate variantele şi expresiile, uneori şi derivatele şi compusele. ♢ (Lingv.; în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicţionar respectiv. ♢ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândeşti. Cu alte cuvinte = a) exprimând acelaşi lucru altfel; b) deci, prin urmare, aşadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, aşadar. În puţine cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor, calambur. Cuvinte încrucişate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicaţii date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărţită în pătrăţele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ♢ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefaţă, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ♢ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înţelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârşire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferinţă. ♢ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o sedinţă, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-şi mai continue afirmaţiile (într-o adunare). 4. Învăţătură, îndrumare, sfat: p. ext. dispoziţie, ordin. ♢ Expr. A înţelege (sau a şti) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziţie dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială: angajament. ♢ Expr. Om de cuvânt = om care îşi ţine făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-şi) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preţ ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-şi ţine cuvântul sau a se ţine de cuvânt = a-şi îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată: punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuţie, ceartă, ciorovăială. ♢ Expr. Schimb de cuvinte = discuţie aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, raţiune, cauză. ♢ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Ştire, veste, informaţie: zvon. 10. (Înv.) Înţelegere, pact, acord, convenţie. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unităţi frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicaţii, care foloseste la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Format standard în care se înscriu datele şi instrucţiunile la (mini)calculatoare. – Lat. conventus „adunare, întrunire“, conventum „înţelegere“.

CUVÂNT s. v. acord, aranjament, cauză, combinaţie, considerent, contract, convenţie, informaţie, înţelegere, învoială, învoire, legământ, mobil, motiv, pact, pricină, prilej, raţiune, ştire, temei, tranzacţie, veste, vorbă, zvon.

CUVÂNT s. 1. termen, vorbă, (livr.) verb, vocabulă, (pop.) zicere, (reg.) boace, (înv.) glas, grai, limbă, parolă, vorbire, voroavă. (Un ~ nou intrat în limbă.) 2. cuvânt imitativ v. onomatopee. 3. (la pl.) v. text. 4. v. conferinţă. 5. v. discurs. 6. v. cazanie. 7. v. intervenţie. 8. cuvânt introductiv v. introducere; cuvânt înainte v. prefaţă. 9. v. afirmaţie. 10. v. angajament. 11. v. glas. 12. v. pretext.

cuvânt s. n., pl. cuvínte

CUV//ÂNT ~ínte n. 1) Unitate de bază a vocabularului constând dintr-un sunet sau un complex de sunete cărora le corespund unul sau mai multe sensuri. ♢ Într-un ~ în rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) în concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate după formă, dar diferite din punct de vedere al conţinutului. 2) Gânduri, idei exprimate prin vorbe; spusă. ♢ A pune un ~ bun a faceo intervenţie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la începutul unei cărţi, în care se fac anumite comentarii la carte; prefaţă; cuvânt înainte. A lua ~ântul a vorbi în faţa unui public. 3) Angajament pe care şi-l ia cineva; făgăduială; promisiune. ♢ A-şi ţine ~ântul (sau a se ţine de ~) a îndeplini o promisiune făcută. Om de ~ om ce nu face promisiuni deşarte. 4) Punct de vedere particular; judecată; poziţie; considerent; opinie; părere. A-şi spune ~ântul. 5) Temei al unei acţiuni. ♢ Sub ~ că... pentru motivul că... Cu drept ~ pe bună dreptate. /<lat. conventus

cuvant cu inalta conotatie religioasa, reprezentand oda pentru marele zeu al invincibilitatii!

(CUVANT FOARTE VULGAR), A DA PENISUL CUIVA PENTRU AL SUGE, A SUGE PULA, FELATIA PENISULUI DE CATRE O PERSOANA, A LUA PENISUL CUIVA IN GURA PENTRU AL SUGE.

cuvant englezec preluat in limba romana insemnand – a fute, si dute dracu

Cuvant provenit din Oltenita, un orasel mic. http://www.livefm.ro

Cuvânt de analizat: „afuiere“ Sursa: „N.D. Nr.3915-94; PROIECTAREA ŞI CONSTRUIREA CONDUCTELOR COLECTOARE ŞI DE TRANSPORT GAZE NATURALE 3.6.1.1. Traversările subterane se execută de regulă în acele amplasamente, unde studiile mai sus arătate confirmă că în locul ales, este posibil de a se săpa un şanţ care să asigure o îngropare a conductei la cel puţin 0,5 m sub zona de afuiere-eroziune a albiei şi minimum 1 m sub cota cea mai joasă a talvegului, considerată de la generatoarea superioară a conductei lestate. La traversarea de ape stătătoare (lacuri, bălţi, mlaştini, etc.) se admite montarea conductelor pe fundul albiei.“ Am găsit cuvântul în acest DEX dar fără explicaţii. Este sinonim cu „eroziune“? Trimis de Băra Sebastian din Mediaş, sebastian.bpersonal.ro