DEOSEBÍT, -Ă, deosebiţi, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobişnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărţit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.

Deosebit ≠ analog, asemănat, asemănător, asemenea, identic, obişnuit, ordinar

DEOSEBÍT adj., adv. 1. adj. v. anumit. 2. adj. v. distinct. 3. adj. aparte. 4. adj. aparte, individual, neobişnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. v. diferit. 6. adj. v. distinct. 7. adj. v. separat. 8. adv. aparte, separat, (pop.) deosebi, (fam.) başca. (~ de asta, i-a mai dat şi ...) 9. adj. v. divergent. 10. adj. v. variat. 11. adj. ales, distins, rar, superior. (E un om ~.) 12. adj. v. eminent. 13. adj. v. important. 14. adj. v. admirabil. 15. adj. v. remarcabil. 16. adj. v. ales. 17. adj. mare. (I se face o ~ cinste.) 18. adv. v. foarte.

deosebít adj. m.(sil. de-o-), pl. deosebíţi; f. sg. deosebítă, pl. deosebíte

DEOSEBÍT adv. 1) În mod separat; despărţit (de alţii); aparte. 2) Extrem de; tare; foarte. 3) Afară de...; pe lângă... /v. a (se) deosebi

deosebit de frumos (fr.)