EMANÁŢIE, emanaţii, s.f. 1. Emitere, degajare (de gaze, de vapori, de mirosuri etc.); (concr.), ceea ce se degajează, ceea ce se emană. ♢ (Geol.) Emanaţie vulcanică = a) emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; b) produs al acestei activităţi, reprezentat prin bioxid de carbon, hidrogen, amoniac, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 2. Gaz radioactiv obţinut prin dezintegrarea radiului, toriului sau actiniului. [Var.: (înv.) emanaţiúne s.f.] – Din fr. émanation, lat. emanatio, -onis.

EMANÁŢIE s. 1. degajare, emanare, emisiune, exalare, exalaţie, împrăştiere, răspândire, (înv.) răsfugare. (~ de gaze de la sobă.) 2. v. degajare. 3. emanaţie de radiu = radon. 4. efluviu. (Se simte în atmosferă o ~ specifică.)

emanáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. emanáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. emanáţiei; pl. emanáţii, art. emanáţiile (sil. -ţi-i-)

EMANÁŢI//E ~i f. 1) v. A EMANA. 2) Produs al emanării. [G.-D. emanaţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. émanation, lat. emanatio, ~onis

EMANÁŢIE s.f. 1. Emitere, degajare. ♦ Ceea ce se degajează. 2. Gaz radioactiv care rezultă din dezintegrarea actiniului, a radiului sau a toriului. [Gen. -iei, var. emanaţiune s.f. / cf. fr. émanation, it. emanazione].