PLECÁRE, plecări, s.f. Acţiunea de a (se) pleca; înclinare; pornire, deplasare. ♢ Punct de plecare = începutul unei acţiuni. ♢ Loc. adj. şi adv. Gata de plecare = pe punctul de a porni. La plecare = în momentul pornirii. ♦ (Sport) Momentul în care se dă pornirea într-o cursă; start. ♦ (Înv.) Înclinaţie, atracţie, predispoziţie. – V. pleca.

Plecare ≠ întoarcere, sosire, venire

PLECÁRE s. I. 1. v. aplecare. 2. v. prosternare. 3. v. smerenie. II. 1. v. pornire. 2. ducă, pornire. (E gata de ~.) 3. ducere, mergere, mers, pornire. (După ~ lui de acolo.) 4. v. start.

PLECÁRE s. v. afecţiune, aplecare, aplicaţie, aptitudine, ataşament, atracţie, chemare, compliment, dar, declinare, declinaţie, flexiune nominală, har, închinăciune, înclinare, înclinaţie, înzestrare, mătanie, plecăciune, plo-coneală, pornire, predilecţie, predispo-ziţie, preferinţă, reverenţă, simpatie, talent, temenea, vocaţie.

plecáre s. f., g.-d. art. plecării; pl. plecări

PLEC//ÁRE ~ări f. 1) v. A PLECA şi A SE PLECA. 2): Punct de ~ (sau de pornire) a) loc de unde trebuie să plece cineva undeva; b) început. 3) Moment, marcat printr-un semnal, în care începe o probă sportivă. [G.-D. plecării] /v. a (se) pleca