SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănogi, -oage, adj., s.m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscăţiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S.m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dinţate şi cu flori galbene punctate cu roşu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens nolitangere). – Din bg. slabonoga.

Slăbănog ≠ grăsan, tare, vânjos, vânos, voinic, zdravăn

SLĂBĂNÓG s. v. barba-ursului, coada-calului, trepădătoare.

SLĂBĂNÓG adj., s. v. calic, infirm, invalid, necăjit, nevoiaş, olog, paralitic, sărac, sărman, schilod.

SLĂBĂNÓG adj., s. I. 1. adj. v. slab. 2. adj. v. debil. 3. adj. costeliv, jigărit, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, slab, uscat, uscăţiv, (rar) uscăcios, (înv. şi reg.) mârşav, rău, sec, secăţiu, secăţiv, (reg.) ogârjit, (Mold. şi Transilv.) pogârjit. (Vită ~oagă.) 4. adj., s. v. neputincios. II. s. (BOT.) 1. (Impatiens nolitangere) (reg.) brăduleţ, brie, calapăr, iadeş, ploponog, răchiţele (pl.), slobonov, buruiana-celor-slabi, iarbă-roşie. 2. (Ephedra distachya) cârcel.

SLĂBĂNÓG adj. v. coborât, domol, încet, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborât, slab, stins.

slăbănóg adj. m., s. m., pl. slăbănógi; f. sg. slăbănoágă, pl. slăbănoáge

SLĂBĂNÓ//G¹ ~gi m. Plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze ovale şi cu flori galbene, pintenate, folosite în scopuri medicinale. /<bulg. slabonoga

SLĂBĂN//ÓG² ~oágă (~ógi, ~oáge) şi substantival 1) (despre persoane) Care este deosebit de slab la trup. 2) (despre fiinţe) Care este lipsit de putere fizică; neputincios; bicisnic. /<bulg. slabonoga