TRÓMPĂ, trompe, s.f. 1. Excrescenţă cărnoasă în formă de tub, care prelungeşte nasul la elefant, la tapir etc. şi care serveşte la pipăit şi la apucat. ♦ Prelungire a capului sau a gurii la unele animale nevertebrate (care serveşte la supt). 2. Canal prin care se elimină ovulele formate în ovar. 3. (În sintagma) Trompa lui Eustache = canal interior al urechii, care face legătura între timpan şi faringe. 4. Aparat folosit pentru ventilarea sau evacuarea gazelor dintr-un recipient, dintr-o încăpere etc., pentru a realiza un vid. 5. Element de construcţie în formă de boltă trunchiată, înlesnind de obicei trecerea de la un plan pătrat la un plan poligonal sau circular. – Din fr. trompe.

TRÓMPĂ s. v. corn, goarnă, trâmbiţă, trompetă.

TRÓMPĂ s. (ANAT.) trompa lui Eustache = salpinge. (~ uneşte urechea medie cu fosele nazale); trompă uterină = oviduct, salpinge. (~ face legătura între ovar şi uter.)

trómpă s. f., g.-d. art. trómpei; pl. trómpe

TRÓMP//Ă ~e f. 1) (la unele mamifere) Organ tubular membranos, care este o prelungire musculară a nasului şi serveşte la pipăit şi la apucat. 2) (la unele insecte) Organ bucal pentru supt. 3) Canal de eliminare a ovulelor formate în ovar. 4) Element arhitectural în formă de nişă boltită, situat lângă plafon în ungherele unei încăperi. /<fr. trompe, it. tromba