SCẤRBĂ, scârbe, s.f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) faţă de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greaţă, silă. ♢ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. (Fam.) Epitet pentru o fiinţă murdară, dezgustătoare sau josnică, mârşavă; p. ext. epitet pentru o fiinţă neînsemnată. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloşie. ♦ (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 3. (Reg.) Întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 4. (Înv.) Mânie, furie; duşmănie. – Din sl. skrŭbĩ.

Scârbă ≠ deliciu, veselie, voioşie

SCÂRBĂ s. v. dezgust.

SCÂRBĂ s. v. amărăciune, animozitate, ceartă, chin, ciudă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, durere, duşmănie, frică, furie, gelozie, gâlceavă, groază, invidie, încercare, încrâncenare, înfiorare, înfricoşare, îngrozire, înspăimântare, întristare, înverşunare, învrăjbire, litigiu, mâhnire, mânie, necaz, neînţelegere, nemulţumire, neplăcere, oroare, ostilitate, patimă, păs, pătimire, pică, pizmă, pornire, ranchiună, spaimă, suferinţă, supărare, teamă, temere, teroare, tristeţe, ură, vrajbă, vrăjmăşie, zâzanie.

scârbă s. f., g.-d. art. scârbei; (fiinţe mârşave, fapte reprobabile, necazuri) pl. scârbe

SCÂRB//Ă ~e f. 1) Sentiment de mâhnire provocat de o nenorocire sau de o mare neplăcere; suferinţă morală. 2) Sentiment sau senzaţie de neplăcere faţă de ceva sau de cineva; silă; dezgust; repulsie; aversiune; antipatie. 3) fig. rar Fiinţă dezgustătoare care produce neplăceri; om mârşav. [ G.-D. scârbei ] /<sl. skruvi