SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Livr.) A efectua o operaţie de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă).

SÚMĂ, sume, s.f. 1. Rezultatul operaţiei de adunare a unor numere, a unor cantităţi sau a unor lucruri de acelaşi fel; total. ♢ Sumă aritmetică = rezultatul adunării unui şir de numere luate în valoare absolută. Sumă algebrică = rezultatul adunării unor cantităţi de acelaşi fel, ţinând seama de semnul lor. ♦ Cantitate totală, totalitate. Cantitate de bani. ♢ Expr. A-şi face suma = a agonisi atât cât crede că îi trebuie. Număr (mare); mulţime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma.

SÚMĂ s. 1. (MAT.) total. (~ unei adunări.) 2. (înv.) seamă. (I-a fost dator cu o ~ de bani.) 3. cantitate. (~ bunurilor acumulate.) 4. v. număr. 5. număr, (înv.) cislă. (~ totală a vitelor.) 6. v. totalitate. 7. v. seamă.

SÚMĂ s. v. conţinut, cuprins, sumar, tablă de materii.

SUMÁ vb. v. aduna, totaliza.

sumá vb., ind. prez. 1 sg. suméz, 3 sg. şi pl. sumeáză

súmă s. f., g.-d. art. súmei; pl. súme

A SUM//Á ~éz tranz. (elemente omogene) A supune operaţiei de adunare (aflând suma); a aduna. /<fr. sommer

SÚM//Ă ~e f. 1) Ceea ce rezultă în urma adunării mai multor elemente omogene; rezultatul unei adunări; total. ~ aritmetică. ~a tuturor datelor. 2) Cantitate de bani. [G.-D. sumei] /<lat. summa, germ. Summe, it. somma, fr. somme

suma unor aptitudini remarcabile, immascute de cele mai multe ori pentru o anumita activitate