SÁTIRĂ, satire, s.f. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societăţii, cu intenţii moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, muşcător. ♦ Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violenţă şi caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. şi: satíră] – Din fr. satire, lat. satira.

SATIRÁ vb. v. ridiculiza, satiriza.

SÁTIRĂ s. v. satirizare.

sátiră/satíră s. f., g.-d. art. sátirei/satírei; pl. sátire/satíre

sátiră/satíră s. f., g.-d. art. sátirei/satírei; pl. sátire/satíre

SATÍR//Ă ~e f. 1) Specie a poeziei lirice în care sunt atacate moravurile sociale şi cusururile omeneşti. 2) Creaţie literară care are un asemenea caracter. 3) Categorie estetică care ridiculizează în mod violent şi caricatural moravurile sociale şi cusururile omeneşti. 4) fig. Critică persiflantă. [G.-D. satirei; Acc. şi sátiră] /<ngr. satyra, lat. satira, fr. satire

SÁTIRĂ s.f. 1. (La greci şi la romani) Poemă dramatică şi didactică în care se biciuiau moravurile şi ale cărei personaje reprezentau satiri. 2. Poezie lirică în care sunt ridiculizate şi biciuite anumite defecte, moravuri rele etc. din societate; (p. ext.) scriere, cuvântare etc. cu caracter biciuitor, muşcător. ♦ Genul satiric. [Acc. şi satíră. / < lat. satira, fr. satire].