MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau cu aparate de măsură, etaloane etc., valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ♢ Expr. (Glumeţ) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ♢ Expr. (Reg.) A-i măsura cuiva vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbeşte nedesluşit. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spaţiu, o distanţă. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanţă, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenţie; a privi dispreţuitor sau ameninţător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. şi tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forţei fizice, intelectuale etc. ♢ Expr. (Tranz.) A-şi măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

MĂSÚRĂ, măsuri, s.f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportarea la o unitate dată; măsurare, determinare. ♢ Loc. adj. şi adv. După (sau pe) măsură = despre îmbăcăminte sau încălţăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ♢ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporţie neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ♢ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporţional cu... ♢ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ♢ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecţionării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convenţională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităţilor, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convenţională. Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ♢ Loc. adv. Cu aceeaşi măsură = în acelaşi fel. ♦ Conţinutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării şi grupării duratei sunetelor muzicale şi care se notează printr-o fracţie plasată la începutul primului portativ. ♢ Bară de măsură = fiecare dintre liniuţele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unităţi metrice egale. ♢ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mişcări egale şi regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate şi neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi şi scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate şi calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calităţii lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziţie, procedeu, mijloc întrebuinţat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ♢ Măsură de siguranţă = mijloc de prevenţie specială, prevăzut de legea penală şi folosit faţă de infractorii care prezintă pericol. ♢ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acţiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ♢ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-şi da măsura = a-şi manifesta talentul, priceperea în realizări concrete; arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderaţie, cumpătare, înfrânare. ♢ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ♢ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat mensura.

MĂSÚRĂ s. v. baniţă, cotă, dublu-decalitru, măsurare, măsurat, măsurătoare, nivel, recrutare, reticenţă, reţinere, rezervă.

MĂSÚRĂ s. 1. v. măsurare. 2. v. dimensiune. 3. v. număr. 4. mărime, talie. (O fustă de ~ potrivită.) 5. v. cadenţă. 6. v. margine. 7. v. chibzuială.

MĂSURÁ vb. v. chibzui, cântări.

MĂSURÁ vb. 1. v. calcula. 2. v. evalua. 3. v. examina. 4. v. parcurge. 5. v. întrece. 6. v. lupta. 7. v. com-para.

măsurá vb., ind. prez. 1 sg. măsór, 3 sg. şi pl. măsoáră

măsúră s. f., g.-d. art. măsúrii; pl. măsúri

MĂSÚR//Ă ~i f. 1) Valoare a unei mărimi determinată prin raportare la o unitate dată. ♢ În mare ~ în mare (sau bună) parte. De o ~ la fel; deopotrivă. Pe (sau după) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, întocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cât. 2) Valoare, proporţie firească a lucrurilor; limită până la care se poate concepe sau admite ceva; mărime normală, rezonabilă. ♢ Cu ~ atât cât trebuie; cu socoteală. Peste ~ mai mult decât trebuie; exagerat. A întrece ~a a depăşi limita permisă. 3) Unitate convenţională pentru măsurare. ♢ Cu aceeaşi ~ la fel, în acelaşi mod. 4) Cantitatea şi natura unităţilor ritmice din textul unui vers; structura metrică a versului. 5) Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării şi grupării duratei sunetelor într-o piesă muzicală. 6) Acţiune (mijloc, procedeu) la care se recurge în vederea realizării unui anumit scop. ♢ A lua ~i a dispune, a hotărî cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. măsurii] /<lat. mensura

A SE MĂSURÁ mă măsór intranz. (despre persoane) A se compara (unul cu altul) printr-o probă (intelectuală, de forţă fizică etc.). /<lat. mensurare

A MĂSURÁ măsór 1. tranz. 1) (valori, mărimi fizice) A stabili prin comparare cu o unitate de măsură etalon de aceeaşi speţă. ~ cu metrul. ♢ ~ din ochi (sau cu ochiul) a) a măsura cu aproximaţie, fără a folosi instrumente sau aparate de măsură; b) a privi (pe cineva) din cap până-n picioare; a examina cu atenţie. 2) (spaţii, distanţe etc.) A străbate (pe jos) de la un capăt la altul. 4) (cuvinte, expresii etc.) A utiliza în mod echilibrat; a cumpăni. 2. intranz. A avea drept măsură. /<lat. mensurare